Accidentele şi bolile profesionale sunt o parte componentă a vieţii cotidiene a fiecăruia dintre noi. În virtutea vieţii pe care o avem sau a activităţii pe care o practicăm, unii suntem mai expuşi decât alţii, dar nimeni nu este ferit de acestea. Ca urmare, avem de suportat consecinţe de ordin fizic, psiho-emoţional sau material.
Cea mai mare parte a zilei o petrecem la muncă, ceea ce face ca riscul de accident şi boală, apărute în timpul acesteia, să fie crescut. De aceea, angajatorul are datoria de a crea un loc de muncă sigur şi inofensiv pentru sănătate.
Cu toate acestea, în procesul de lucru, nu de puţine ori, au loc accidente. De asemena, din cauza expunerii constante la anumite riscuri specifice, apar anumite boli profesionale cu consecinţe grave pentru viaţa şi sănătatea angajaţilor.
Datorită efectelor şi implicaţiilor pe care le suportă atât angajatorul cât şi angajatul, în urma survenirii accidentelor şi bolilor profesionale, a fost adoptată Legea securităţii şi sănătăţii în muncă
nr. 186 din 10.07.2008. Aceasta are un impact social şi economic deosebit, întrucât cuprinde obligaţiuni financiare consistente ale angajatorilor faţă de angajaţi în cazul accidentelor de muncă şi bolilor profesionale.
Astfel, conform acesteia, în cazul unui accident de muncă sau boli profesionale
, lucrătorului căruia i s-a stabilit gradul de reducere a capacităţii de muncă i se plăteşte, din contul unităţii care poartă vina, pe lângă despăgubirea stabilită de lege, o indemnizaţie unică. Aceasta se calculează luându-se ca bază salariul mediu lunar pe ţară, pentru fiecare procent de pierdere a capacităţii de muncă, dar nu mai puţin de un salariu anual al accidentatului.
De asemenea, în caz de deces al lucrătorului în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale
, unitatea care poartă vina, repară prejudiciul material persoanelor care au dreptul la aceasta, în modul şi în mărimea stabilită de lege, şi, în plus, le plăteşte, din contul mijloacelor proprii, o indemnizaţie unică. Aceasta se calculează luându-se ca bază salariul mediu anual al celui decedat, înmulţit la numărul anilor compleţi pe care acesta nu i-a trăit până la vârsta de 62 de ani, dar nu mai puţin de 10 salarii medii anuale.
Cu titlu de exemplu, dacă un angajat în vârstă de 35 de ani, cu un salariu mediu lunar de 6500 de lei, îşi pierde viaţa într-un accident de muncă, întreprinderea angajatoare este obligată să plătească o indemnizaţie unică în sumă de 175 500 de lei familiei decedatului.
Prin urmare, chiar dacă prevederile legale stabilesc plăţi importante pe care nu orice companie îşi permite/vrea să le achite, aceasta este totuşi o obligaţiune legală certă a angajatorului faţă de angajaţi, indiferent de mărimea întreprinderii, forma juridică şi genul de activitate.